Jun 13, 2012

Robotul David din Prometheus (2012), cateva "bug-uri". Guest-post de Marcel Prost

Stimați cinefili,

Când "Marcel Prost" s-a invitat să scrie pe blogul meu, în calitate de oaspete, am acceptat bucuroasă. Știam că-i sunt dragi roboții și că recentul Prometheus îl va stârni. Mi-e cu atât mai drag să-i postez rândurile de mai jos, cu cât neuronii lui ”Marcel” nu par să ia pauze de lucru. Cititor din scoarță în scoarță al lui Asimov, pasionat de tehnologie în general, ”Prost” e un tip pe care ți-l dorești în discuții. Așadar, îl invit călduros să-și mai aștearnă gândurile pe aici, în măsura în care timpul i-o permite.


Până atunci, vă las în compania ”bug-urilor” pe care le-a identificat el în cazul robotului David din Prometheus și a câtorva lucruri care nu i-au plăcut în film. A părăsit foarte dezamăgit sala de cinematograf, fapt care contrasta cu recenziile exuberante pe care le citisem până în acel moment. Iată, așadar, varianta lui ”Marcel”!
 ***
David pare un robot simpatic în trailere; nu neapărat prietenos, cât întreg la capul lui de robot, cu o aură de mister și surpriză fin potențată. E un David care te face să vrei să vezi un film numai despre el și ai lui.

Personajul David (de data asta din film)
are, însă, niște probleme de construcție care spulberă orice speranță creată de trailer (un programator le-ar numi bug-uri blocante):

1. E o copie fidelă a lui Bishop - “Aliens”, 1986. (După cum plasează Scott povestea în timp, se dovedește că e, de fapt, un predecesor a lui Bishop…)


Rămâne un mister cum înlănțuirea evenimentelor din “Prometheus” ajunge să determine exact aceleași reacții și același profil “psihotronic” la David, ca acum 26 de ani la Bishop: un robot cu agendă ascunsă, întruchiparea mitului lui “Iuda” și al “savantului malefic”, amândouă suprapuse unui al treilea mult mai puternic, cel al “strainului” (robotul rece, programat în secret). Practic e vorba de aceeași rețetă Ridley Scott, în speranta că va fi adresată unui public diferit de cel din anii ‘80. Dar rețeta e nefericită, pentru ca într-un sfert de secol am văzut grămezi de personaje robot făcute ireproșabil (Andrew Martin din “Bicentennial Man”, Annalee Coll din, culmea, “Alien: Resurection”, David din “A.I. Artificial Intelligence” etc.)

2. A doua problemă în construcția personajului “David” este clasica și umana schizofrenie.

David conspiră împotriva tuturor celorlalți cu excepția “tatălui” / creatorului sau, Peter Weyland, pe care, însă, reușește să îl prăpădeasca (sic!) înainte de aflarea secretului vieții fără de moarte.

Aparent, misiunea lui David este să îl pună în contact pe Weyland cu aborigenii; pe întregul parcurs al filmului, însă David încearcă din răsputeri să aducă în interiorul navei (deci în imediata apropiere a lui Weyland) tot felul de bestii periculoase și incontrolabile, în vederea propășirii speciei lor aproape stinse. Cu asta însă, încalcă directiva zero: dacă aduci bestii în aceeași navă cu Weyland, șansele ca Weyland să supraviețuiască pentru a intra în contact cu aborigenii scad simțitor. David nu consideră asta un risc însă, pentru că, evident, există o a doua agendă ascunsă: mostenirea Bishop, adică alieni aduși acasă, îmblânziți și făcuți arme… De unde schizofrenia: prima directivă e, câteodată, a doua.

Nu credeam că în 2012 mai poți fabula despre roboți umanoizi fără să ții cont de cele 4 legi robotice ale lui Asimov:

Legea 0: Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită, prin neintervenție, ca umanitatea să fie pusă în pericol.

Legea 1 Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.

Legea 2 Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființa umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1.

Legea 3 Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.

Practic, Ridley Scott construiește un David care încalcă metodic fiecare din cele 4 legi, aproape în fiecare scena în care apare. Iarăși, nimic rău în asta; rău e ca David e construit aberant, nu respectă nicio lege, nu doar pe ale lui Asimov, dar nici pe ale logicii sau ale bunului simț.

E drept, poți spune ca nu e musai să faci personaje care să respecte reguli, mai ales când e vorba de androizi din 2090. Nu e musai, iaca David, care, dintr-o floare de personaj (în trailer), a ieșit un ghiveci american fără valori, fără norme și fără suflet. David are personalitatea unui bolnav psihic zâmbitor și incontrolabil, exact ce ți-ai dori mai mult sa vegheze la capul tău, doi ani, cu tine în stază.

A propos de “fără suflet”: uitați-vă din nou la film și spuneți-mi că moartea lui Weyland, cel dus în gura lupului, e întâmplătoare, dupa ce Weyland însuși ii face viața un calvar lui David, descriindu-l drept “mașina fără suflet” în fața tuturor membrilor expediției. Calvarul oedipian al unui robot fără suflet…

Bonus:

Scena cu Elizabeth care se ridică din capsula chirurgicală și o rupe la fugă cu toți mușchii abdominali tăiați nu poate fi egalată decât de cea cu gheara care coboară să îi scoată alienul, ca în jocurile din mall-uri cu pescuitul de ursuleți.

Prezentarea lui David: